Dr. ing. Andrei Călin Mihăileanu
(5 martie 1923 – 26 noiembrie 2006)
[Notă: În completarea acestui extras din biografie, vă invităm să consultați celelalte pagini ale acestui site web, în special Biografia profesională, Amintiri, mărturii despre Călin Mihăileanu, Activitatea la ICEMENERG precum și Monografia „CĂLIN MIHĂILEANU, un aristocrat al energeticii românești” (Editura AGIR, 2021) care poate fi procurată de la AGIR
Andrei Călin Mihăileanu a fost o personalitate inconfundabilă, de prim rang în energetica europeană, inginer și om de cultură de largă recunoaștere, îndrăgit și respectat de toți cei cu care a lucrat. Cariera sa prestigioasă s-a desfașurat de-a lungul a șase decenii. A înființat și a condus aproape 20 de ani primul institut de cercetări departamentale al ramurii energiei electrice – Institutul de Cercetări Electroenergetice și pentru Termoficare – ICENERG, devenit apoi ICEMENERG. A crescut mai multe generații de cercetători, dintre care mulți au ajuns la rândul lor personalități ale energeticii. A desfășurat o bogată activitate în cadrul asociațiilor profesionale internaționale, cum ar fi Consiliul Mondial al Energiei (CME) sau Consiliul Internațional al Marilor Sisteme Electrice (CIGRE). A activat peste trei decenii în conducerea revistei Energetica, aceasta atingând sub direcția sa un înalt nivel tehnic și științific. A publicat peste 200 de articole în țară și în străinătate, a ținut numeroase comunicări științifice la congrese și conferințe naționale și internaționale și a fost autor sau co-autor a mai multe cărți.
Andrei Călin Mihăileanu s-a născut la 5 martie 1923 la Arad, unde urmează, în perioada 1930-1939, cursurile gimnaziale și cursurile Liceului „Moise Nicoară“. Ultima clasă de liceu (1939-1940) a absolvit-o la Colegiul „ Sf. Sava“ din București.
Parcurge studiile inginerești în „promoția de război“, în perioada 1940-1945, intrând în primul an la Școala Politehnică din București la vârsta de 17 ani. Încă din timpul studenției devine foarte apropiat magistrului său, profesorul academician Constantin I. Budeanu, fiind primul student care a beneficiat în anul universitar 1941-1942 de bursa instituită de acesta din avutul propriu. A absolvit cu rezultate de excepție Facultatea de Electromecanică din cadrul Politehnicii în anul 1945.
Își începe cariera profesională la 1 august 1945, la Societatea Concordia SAR, Departamentul Electrica din Câmpina, ca inginer la atelierele electrice. La 1 ianuarie 1947 i s-a încredințat postul de șef al Serviciului Electric al Centralei Electrice Câmpina, unde a lucrat pîna pe 15 septembrie 1947, când pleacă la București.
Pe 18 septembrie 1947 se angajează la renumita Societate Generală de Gaz și Electricitate din București (SGGE), devenită, ca urmare a naționălizarii din 1948, Întreprinderea Regională de Electricitate (IRE) București unde la 1 septembrie 1948 devine șeful Secției de măsuri, contoare, relee. La 1 iunie 1950 este numit de ministrul energiei electice inginer șef exploatare al IRE iar la 1 august devine inginer șef, funcție pe care o deține până în 30 septembrie 1952 când, în urma unei avarii la CET Grozavești, de care nu era responsabil, este transferat la proaspăt înființata IRE Bacău.
Tânărul inginer, poliglot, cult și plin de solicitudine, își face ușor remarcată valoarea profesională și la 16 februarie 1953 este angajat la Ministerul Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice unde are o ascensiune meritorie, inițial ca referent tehnic de specialitate, apoi, începând cu 8 octombrie 1954, inginer șef al Direcției Generale Tehnice și de la 1 octombrie 1956 director tehnic.
În perioada 1949-1960 desfășoară, cu o scurtă întrerupere, o bogată activitate didactică la Institutul Politehnic București, unde ajunge la gradul didactic de conferențiar.
La 1 ianuarie 1960 este angajat ca inginer principal la nou înființata Întreprindere pentru Raţionalizarea şi Modernizarea Instalațiilor Energetice (IRME) unde ocupă apoi funcțiile de șef serviciu (1 iulie 1960 – 1 iunie 1963) și inginer șef/director tehnic (1 iunie 1963 – 21 ianuarie 1964).
La 21 ianuarie 1964 este numit director general al Direcției Tehnice din Ministerul Minelor și Energiei Electrice. Odată cu reorganizarea sectorului și înființarea Ministerului Energiei Electrice, la 1 octombrie 1965 devine director tehnic în acest minister, apoi director general, poziție pe care o ocupă pâna la data de 16 septembrie 1967.
În anul 1967 își poate realiza proiectul profesional dorit, înființând la data de 3 iunie primul institut de cercetări departamentale al ramurii energiei electrice – Institutul de Cercetări Electroenergetice și pentru Termoficare – ICENERG, al cărui director devine la 16 septembrie 1967. Conduce remarcabil institutul, prin două decenii complicate, reușind mai întâi fuziunea cu IRME, la 1 februarie 1974 luând ființă Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice (ICEMENERG), devenind directorul acestuia. În anul 1974 se înființează și Institutul Central de Cercetări Energetice (ICCE), cu atribuțiuni importante în coordonarea activității de cercetare în domeniul energiei la nivel național, unitatea pilot al acestuia fiind ICEMENERG, iar Călin Mihăileanu este numit și director general al ICCE. (Detalii despre activitatea la ICEMENERG – la aceasta pagină: Activitatea la ICEMENERG
În aprilie 1972 iși prezintă la Facultatea de Electrotehnică teza de doctorat intitulată “Efecte de instabilitate dinamică ale golurilor de tensiune din nodurile cu sarcină rezistivă, sincronă și asincronă ale sistemelor electroenergetice“, conducătorul științific de care a beneficiat timp de patru ani fiind academicianul Remus Răduleț. Teza de doctorat stă la baza cărții “Goluri de tensiune în sisteme electro-energetice“, publicată în anul 1979 la Editura Tehnică, pentru care este recompensat în același an cu premiul “Traian Vuia“ al Academiei Române.
Conduce ICEMENERG si ICCE până pe 15 iunie 1984 când, din rațiuni politice, datorită plecării din țară a fiului Șerban-Alexandru Mihăileanu (medic cardiolog), este schimbat din funcție și este numit secretar științific al ICCE, poziție pe care o ocupă până în octombrie 1987, când se pensionează.
În perioada 1990-1994, pensionar fiind, activează în calitate de consilier la ICEMENERG, iar după 1994 când din ICEMENERG se separă mai multe societăți comerciale, Călin Mihăileanu, este angajat consilier al directorului general al SC IRMEB SA.
Desfășoară o bogată activitate în cadrul asociațiilor profesionale internaționale, cum ar fi Consiliul Mondial al Energiei (CME) sau Consiliul Internațional al Marilor Sisteme Electrice (CIGRE). (Detalii la această pagină: Activitatea la organizații și asociații profesionale interne și internaționale )
Secretar al CNR-GIGRE în perioada 1956-1960, membru în Comitetul de Studii CS 19 – Variații de tensiune, în perioada 1964-1978, Președinte al CNR-CIGRE și al Consiliului de Administrație al CIGRE în perioada 1991-2000, membru în Comitetul de Studii CS 37 – Planificarea și dezvoltarea sistemului electroenergetic în perioada 1992-2000, a primit în anul 1996 titlul de membru eminent al CIGRE iar în anul 1998 a primit diploma Comitetului Tehnic al CIGRE și a fost ales membru de onoare al Consiliului de Administrație al CIGRE.
Participă, încă din 1962 și la activitățile desfășurate de CME și ocupă timp de două decenii funcția de secretar general sau vicepreședinte al CNR-CME, în perioada 1974 -1987 fiind și membru al Comisiei de Conservare a Energiei din cadrul CME. În anul 2004 este numit membru de onoare al CNR-CME.
În 1981 Călin Mihăileanu devine expert internațional ONU. Tot în anul 1981 a fost șeful delegației române la conferința ONU pentru surse noi și reînnoibile, care s-a ținut la Nairobi, în Kenya.
A fost redactor-șef adjunct (august 1955 – iunie 1965), membru în Colegiul de redacție (iulie 1965 – decembrie 1980) și 7 ani (iunie 1981- martie 1988) redactor-șef al revistei Energetica, aceasta atingând sub direcția sa un înalt nivel tehnic și științific. (Detalii la această pagină: Activitatea în cadrul Asociației Științifice a Inginerilor și Tehnicienilor (ASIT) și la revista Energetica )
A scris peste 200 de articole publicate în țară și în străinătate, numeroase comunicări științifice la congrese și conferințe naționale și internaționale, precum și mai multe cărți: „Goluri de tensiune în sisteme electroenergetice” (1979), „Din istoria industriei românești-Energia” (1981), „Constantin I. Budeanu” (1987), „Acționări electrice industriale cu motoare asincrone” (1989), „Personalităţi din energetica românească” (2003). A coordonat de asemenea apariția volumelor: „Energia în următoarele trei decenii” (1979), „Electrificarea în România 1950-1992” (1996), a fost coordonator si apoi editor al Seriei ENERG (1986-1995), precum și traducerea în limba română a „Dicționarului de termeni folosiți în domeniul energiei,” (1995), realizat de către CME. A fost autorul a trei brevete de invenție. (Detalii la această pagină: Cărti şi articole publicate )
A fost inclus ca personalitate marcantă în “Who’s Who in Science in Europe”, Longman (1989), “Energy & Nuclear Sciences International Who’s Who”, Longman (1990), “Who’s Who in the World”, Marquis Who’s Who (1990), “Dicționarul specialiștilor- Un Who’s Who în știința și tehnica românească “ (1996), “Who’s Who în domeniul energiei în România” (2005), în “Enciclopedia personalităţilor din România“, Hubnerz Who is Who (2006) și în “Who’s Who in Science and Engineering”, Marquis Who’s Who (2008).
Călin Mihăileanu ne-a părăsit pe neașteptate în ziua de duminică 26 noiembrie 2006, la București. Va rămâne mereu în amintirea celor care l-au cunoscut ca o personalitate de excepție în energetica românească, un exemplu de pasiune pentru muncă, de corectitudine profesională, de slujire a meseriei de inginer pe care a îndrăgit-o, un aristocrat cu o charismă specială și mare dragoste de oameni.
Autor: Ing. Dumitru Manea
Iulie 2020
Ultima actualizare a paginii: 11 noiembrie 2021
NOTA: Paginile acestui website sunt protejate de Licența Creative Commons Attribution puteți copia și refolosi documentele, cu condiția de a menționa ca sursă acest site web: calinmihaileanu.com.
Călin Mihăileanu 