Activitatea în comitetele CEE-ONU și ONU

Călin Mihăileanu activează în cadrul Comisiei Economice pentru Europa (CEE) a ONU încă din noiembrie 1956 când este ales vicepreședinte al Comitetului Energiei Electrice, funcție pe care o deține pe durata întregii sesiuni, până în 1958.

În 1981 devine expert internațional ONU, fiind selectat de autoritățile americane pentru a face parte dintr-un grup de patru experți internaționali pentru a analiza realitățile și perspectivele energeticii americane în anii ’80. Cu ocazia reuniunii Grupului de experți care a avut loc la sediul ONU de la New York între 14-18 decembrie 1981, a fost vicepreședintele prezidiului care a condus lucrările.

Tot în anul 1981 a fost șeful delegației române la conferința ONU pentru surse noi și reînnoibile, care s-a ținut la Nairobi, în Kenya, în perioada 10-21 august.

În perioada  17-21 octombrie 1983 a organizat la București Simpozionul CEE-ONU privind “Utilizarea rațională a formelor secundare de energie în economie, în special în industrie“, cu participarea a 94 de specialiști energeticieni din 18 țări.

Pentru detalii, vă invităm să click link-ul de mai jos, pentru a deschide fișierul PDF:

Călin Mihăileanu – Activitatea în comitetele CEE-ONU și ONU

Material pregătit de Ing. Dumitru Manea.

Multe din materialele de pe acest site web, precum și alte materiale suplimentare pot fi consultate în versiune tipărită în Monografia „CĂLIN MIHĂILEANU, un aristocrat al energeticii românești” (Editura AGIR, 2021)

Daca doriti sa contribuiți, la acest site web, va rugam sa ne contactați pe email sau folosind formularul de mai jos.

Ultima actualizare pagină 27 februarie 2021

ÎNAPOI LA MENU

NOTA: Paginile acestui website sunt protejate Licenta Creative Commons Attribution : Puteți copia și refolosi documentele, cu condiția de a menționa ca sursă acest site web: calinmihaileanu.com.

Creative Commons logo