Două momente, pe care le consider de referință, în descifrarea firii și a diplomației lui Călin-Andrei Mihăileanu
Victor Vernescu, Consilier CNR-CME
Al unsprezecelea ceas…
Deschiderea programului nuclear în România a ridicat, la nivel de stat, și problema „sistemului calității”.
Până în anii 1975-1980, pentru echipamentele care intrau în sistemul energetic era constituit un colectiv de recepție calitativă, colectiv ce funcționa în schema de organizare a Întreprinderii Energoreparații. Noua formă de organizare, care trebuia să respecte rigorile standardelor internaționale acreditate ASEA și TÜV s-a convenit, la nivelul Ministerului Energiei Electrice, să fie transferată la ICEMENERG, institutul departamental de cercetare științifică și Dezvoltare Tehnologică în domeniul energiei.
În preocupările prioritare ale domnului Călin-Andrei Mihăileanu, de maximă urgență, a apărut, așadar, marea întrebare: în „parohia” cărui director adjunct, coordonator de sector, să fie inclusă activitatea de „asigurare a calității”. Erau posibile cel puțin patru variante: directorul tehnic Sergiu Săndulescu (în a cărui subordine se aflau grupele de puneri în funcțiune), inginerul șef Florin Trandafirescu (care avea în subordine serviciile tehnologice), directorul științific Tudor Bodu (unde se afla și un compartiment de service măsurători de anduranță) și directorul științific Gheorghe Bălan (care avea în subordine stațiile de încercări echipamente și circuite de înaltă și medie tensiune). După studierea mai multor factori, în ideea directorului general Călin-Andrei Mihăileanu se cristalizase hotărârea de a preda directorului științific Bodu această nouă sarcină transferată institutului.
Se pare că nu eram singurul care nu agrea o asemenea hotărâre. Zadarnic, însă, orice efort: „Papa”, cum mai era numit directorul general, de către colaboratorii apropiați, se dovedea o metereză dură, de neclintit. Mai trebuia trecută doar o etapă (nu i-aș spune „hop”) și anume, aprobarea Biroului Executiv al Consiliului Științific, al cărui președinte era chiar domnia sa, Călin-Andrei Mihăileanu. Până în ultimul moment, în ziua aceea, am stat la domnia sa în birou încercând a-l deturna măcar în al unsprezecelea ceas. Simțeam că argumentele domnie sale începuseră să se clatine și puteau fi subminate. Am continuat să-i vorbesc și pe culoarul care ducea spre Sala de Consiliu.
Îmi amintesc cu precizie (cu precizie mai mare de parcă totul s-ar fi petrecut ieri) acele momente. De o parte a mesei de consiliu ne aflam, în ordine de la dreapta la stânga: Gheorghe Bălan, Călin Andrei Mihăileanu, eu, la stânga mea secretarul organizației de tineret, reprezentanta femeilor, președintele de sindicat. De cealaltă parte a mesei se aflau, în fața președintelui de sindicat, reprezentantul organizației de masă (Frontul Democrației și Unității Socialiste), și apoi, în stânga lui, contabilul șef Gheorghe Ursache, directorul adjunct administrartiv Mircea Enescu, Sergiu Săndulescu, secretarul comitetului de partid Virgil Anghelescu, Tudor Bodu, Florin Trandafirecu.
Problema „asigurării calității” era înscrisă la ultimul punct al ordinii de zi. Fiind imediat în stânga sa, îi tot scriam bilete directorului general cu noi și noi idei ce-mi treceau prin minte pentru a nu-i repartiza domnului Bodu noua sarcină. Nu insistam pentru un nume anume, ci numai contra unui anume nume.
Intrând în subiect, la ultimul punct, Călin-Andrei Mihăileanu a început cu un „elaborat” expozeu al necesității implementării noului concept, onoarea care se făcea institutului, responsabilitatea bunei organizări și, mai ales, a unei bune funcționări a noii funcții introduse în obiectul de activitate al ICEMENERG.
Și, vine momentul nominalizării. Efectiv cred că eram deja alb și cert cuprins de un tremur pe care nu-l puteam stăpâni.
– Dragi colegi, spunea Papa, în capul ăsta prost al meu m-am gândit să dau sarcina preluării, reorganizării și aducerii la performanțe de funcționare a acestei noi activități, domnului …
Aici a făcut o scurtă pauză, privind țintă către Tudor Bodu. Apoi, a continuat cu ton egal, fără a-și muta privirea și doar alungând cu dosul palmei stângi un fir nevăzut de praf de pe coala de hârtie din fața sa:
… Gheorghe Bălan!
Și a tăcut, în tăcerea care se lăsase peste întreaga sală de consiliu.
Parcă trezit dintr-o buimăceală de veacuri, Gheorghe Bălan s-a mișcat în scaun și, făcându-și o largă cruce (cum era obiceiul fiecărui … comunist) și spusele sale îmi sună și azi în urechi:
– Pe Dumnezeul meu, domnule director, zău așa, de-aici! Măcar să mă fi prevenit, să-mi spuneți ceva mai înainte!…
– Lasă, dragă, n-am eu grijă că n-ai să te descurci. Ai făcut-o de atâtea ori până acum, o s-o mai faci odată. Gaaattaaa! La treabă.
Și-a strâns mapa după ce și-a aranjat în ea toate hârtiile cu care venise, a dat un bobârnac cu stânga în cristalul de pe masă, s-a sculat și, după un vioi stânga-mprejur, a plecat. Nu înainte de a-mi aplica pe umăr cunoscuta-i lovitură de palmă (de încurajare, de confirmare, niciodată de reproș…).
*
* *
Un Om! …
Fuziunea dintre ICENERG și IRME a fost pe dos zicalei: „peștele mare îl înghite pe cel mic”, IRME-ul fiind peștele mare. Concomitent cu ICEMENERG a fost înființat, pe scheletul acestuia, ICCE (Institutul Central de Cercetări Energetice). Potrivit uzanțelor vremii, președintele Comitetului Oamenilor Muncii (ale Consiliului Științific, în cazul institutelor) era secretarul de partid. Și așa s-a procedat la ICEMENERG, inginerul Gheorghe Popa fiind nominalizat președinte, iar directorul general Călin-Andrei Mihăileanu primul vicepreședinte și președinte al Biroului Executiv.
La numai câteva zile, la prima oră a zilei de muncă, am fost convocat la Comitetul de Partid. Aglomerație mare. Atmosferă încordată. În jurul mesei în formă de T erau reprezentanții tuturor organizațiilor de bază, de tineret, de femei, sindicat, FDUS (Frontul Democrației și Unității Socialiste), membrii Biroului Executiv al C.Șt. În capul T-ului, Ghoerghe Popa își „vărsa” indignarea pe directorul general care, după informațiile sau bănuielile sale, n-am înțeles prea bine, ar fi trimis la minister lista cu componența Consiliului Științific al ICCE, fără consultarea Comitetului de Partid al ICEMENERG, a sa personal.
Parcă-l văd și acum pe Călin-Andrei Mihăileanu: stătea liniștit pe un fotoliu pitic în unul din unghiurile T-ului și parcă se jucă printre degete cu firul telefonului. Deodată îl auzim rostind calm, rar, răspicat, puțin cântat, parcă mirându-se că în capsula microreceptorului se aud vorbe fără ca telefonul să fi sunat:
– Aallooo? Domnul Ministru? (Mai târziu am aflat că la celălat cap al firului se afla ministrul adjunct, marele om și specialist de valoare, Adrian Georgescu, cel care avea în coordonare și institutele de cercetare, proiectare și învățământ)
– …..
– Domnule ministru, nu sunt în biroul meu, sunt într-o ședință a Comitetului de Partid unde sunt aspru criticat pentru componența Consiliului Științific al Institutului Central. Sunt acuzat că eu v-am trimis lista nominală.
– …..
– Da, da!, a răspuns Călin Mihăileanu, apoi către secretarul de partid Gheorghe Popa: Ministrul dorește să vă vorbească. Și-i întinde microreceptorul.
Parcă trăznit, Gheorghe Popa sare de pe scaun, ia microreceptorul și, cu el la ureche se încovoaie de mijloc:
– Să trăiți, să trăiți tovarășe ministru!
– ….
Da, … da, …daaa! Să trăiți, să trăiție tovarășe ministru! Am înțeles, am înțeles, tovarășe ministru, am Înțeles! Să triți, să trăiți!
A pus cu gravitate microreceptorul în furca telefonului, s-a așezat cu „importanță” pe scaunul ca un fotoliu-tron și, adresându-se în zare, parcă, a decretat:
– Deci, tovarăși, acesta este Consiliul Științific al ICCE. Lucrurile sunt clare….
Vremuri și oameni, oameni și vremuri.
Între ei, un Om: Călin-Andrei Mihăileanu
Bucuresti, 2016
Ultima actualizare 26 iunie 2020
NOTA: Paginile acestui website sunt protejate Licenta Creative Commons Attribution : Puteti copia si refolosi documentele, cu condiția de a mentiona ca sursa acest site web: calinmihaileanu.com.
Călin Mihăileanu 