Activitatea la Consiliul Mondial al Energiei – extras din biografie

Călin Mihăileanu participă, încă din 1962 la activitățile desfășurate în legătură cu Conferința Mondială a Energiei (CME), care a devenit ulterior Consiliul Mondial al Energiei. La cea de a VI-a sesiune plenară a CME care s-a desfășurat la Melbourne între 20-27 octombrie 1962, delegația română a fost compusă din Octavian Groza, directorul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), conducătorul delegaţiei şi Călin Mihăileanu, din IRME.

A contribuit substanțial la organizarea celui de al VIII-lea Congres al CME care s-a desfășurat la București în perioada 28 iunie – 2 iulie 1971, fiind președintele comisiei pentru programul tehnic al congresului. După congres Călin Mihăileanu devine secretar și apoi secretar general al Comitetului Național Român pentru Conferința Mondială a Energiei (CNR-CME), funcție pe care o deține până în 1984. În 1982 CME a înființat un grup de lucru internațional pentru definirea diferitelor unități de măsură energetice și a coeficienților de conversie între acestea, președinte al acestui grup de lucru fiind numit Călin Mihăileanu. Activitatea grupului s-a desfășurat mai bine de un an și s-a încheiat cu recomandări aprobate de Consiliul Executiv Internațional al CME în septembrie 1983.

În luna mai 1984 CNR-CME (președinte-Trandafir Cocârlă, ministru MEE și secretar general Călin Mihăileanu) organizează la București întrunirea Grupului de lucru pentru Substituția petrolului (Oil Substitution Task Force), la care au luat parte președinți și secretari generali din cadrul a 27 Comitete naționale ale CME, lucrările fiind moderate de Călin Mihăileanu.

Participă activ, inclusiv cu comunicări și luări de poziție la Congresele IX-XII ale CME care au loc în perioada 1974-1983.

În perioada 1974 -1987 Călin Mihăileanu este membru al Comisiei de Conservare a Energiei din cadrul CME, fiind organizatorul singurei reuniuni a acestei comisii care a avut loc la București în perioada 17-20 iulie 1979, la Casa Titulescu. A fost de asemenea, timp de mai mulți ani, membru al Grupului de lucru pentru înlocuirea petrolului din cadrul CME.

Foto 1- 20.07.1979 - Reuniunea Comitetului de Conservare a energiei
Călin Mihăileanu – al treilea din dreapta. 20 iulie 1979 – Reuniunea Comitetului de Conservare a Energiei din cadrul Consiliului Mondial al Energiei, București, la Casa Nicolae Titulescu

După 1980, Nicolae Ceaușescu, în intenția ca țara să facă economii valutare de orice fel, a interzis plata cotizațiilor la organizațiile internaționale, inclusiv la CME. Câțiva ani, înțelegând situația și acceptând un sistem de creditare pe baza prestigiului câștigat anterior de specialiștii români, în special de Călin Mihăileanu care asigura legătura directă cu secretarul general, CNR a fost practic tolerat în relația cu CME. În 1987 și această formă a încetat, CNR rămânând în colaborarea cu CME numai prin corespondența la nivel de persoane fizice sau persoane juridice.

După revoluție Călin Mihăileanu are o prezență activă si în cadrul CNR-CME, Romania redevenind membru cu drepturi depline al acestei asociatii în 1990, prin strădania mai multor oameni entuziaști din ICEMENERG si RENEL, fiind pentru o scurtă perioadă Vicepreședinte și secretar general al CNR-CME. A avut o prezență activă la toate Conferințele Naționale ale Energiei (CNE), organizate sub egida CNR-CME în perioada 1990-1998 și la Forumul Regional al Energiei (FOREN), organizat sub egida CME în perioada 2000-2004.

6 -1992 CNE
15-18 iunie 1992 la Conferința Națională a Energiei (CNE `92) – cu Jean Constantinescu si Walt Patterson (Marea Britanie)
10 -CNE 1998 - C Acad. Gleb Dragan si Prof Aureliu Leca
14-18 iunie 1998 la Conferința Națională a Energiei (CNE `98) – Neptun-Olimp, cu acad. Gleb Drăgan și prof. Aureliu Leca
septembrie 2000- FOREN
10-14 septembrie 2000 la Forumul Regional al Energiei (FOREN), cu Andrei Zabunov și un delegat francez

A fost, de asemenea, membru fondator al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, înscrisă în anul 1997 ca asociație cu personalitate juridică.

Pentru toată activitatea depusă în cadrul CNR-CME și contribuția adusă la promovarea energeticii românești și a specialiștilor săi la nivel mondial a fost numit membru de onoare și a primit Medalia CNR-CME. Este cel care în 2004, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a CNR-CME a avut idea alcătuirii unei monografii a CNR-CME, idee concretizată cu 10 ani mai târziu.

25.11.2004- 80 de ani CNR-CME
25.11.2004 – Sărbătorirea a 80 de ani de existență a CNR-CME: Călin Mihăileanu în centrul imaginii, rândul al doilea, în spatele Preşedintelui României la acea data, Ion Iliescu

 

Daca doriti sa contribuiti la aceasta pagina,  va rugam sa ne contactati pe email sau folosind formularul de mai jos! Va multumim!

Ultima actualizare 26 iunie 2020

ÎNAPOI LA MENU

NOTA: Paginile acestui website sunt protejate Licenta Creative Commons Attribution : Puteti copia si refolosi documentele, cu condiția de a mentiona ca sursa acest website: calinmihaileanu.com.

Creative Commons logo

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s